Săptămâna aceasta, la C.C.D. Hunedoara
30.05.2014, 2953 vizualizări, 0 voturi
Calendarul de formare al CCD Hunedoara cuprinde o multitudine de activități, fie în curs de derulare, fie în pregăt
Perioada pe care o parcurgem este, incontestabil, una dintre cele mai bogate în evenimente școlare. În această notă, calendarul de formare al Casei Corpului Didactic Hunedoara cuprinde o multitudine de activități, fie în curs de derulare, fie în pregătire.
Astfel, astăzi, joi, 29 mai 2014, debutează o nouă serie de formare în cadrul programului ,,Formator'', program autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări, ce va fi găzduit de Colegiul Tehnic ,,Transilvania'' Deva, începând cu ora 15,00.
Tot astăzi, la sediul CCD, încep cursurile programului ,,Abilitare curriculară pe discipline: învățământ preșcolar'' care vor continua și în zilele următoare, până în 1 iunie 2014.
Sfârșitul de săptămână constituie o perioadă specială și pentru cursanții care au urmat Programul postuniversitar de pregătire psihopedagogică, nivel I și II, derulat pe parcursul anului școlar 2013 - 2014, în colaborare cu Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic al Universității ,,Eftimie Murgu'' din Reșița. Practic, în aceste zile, se derulează, cu emoțiile de rigoare, sesiunea de examene finale ale programului.
Alte evenimente sunt în pregătire și își așteaptă beneficiarii, în perioada imediat următoare.