Invitație la seminarul ,,Nevoia unei baze de siguranță în adolescență''
10.11.2016, 3838 vizualizări, 0 voturi
CCD Cluj organizează seminarul ,,Nevoia unei baze de siguranță în adolescență: o abordare din perspectiva ata&
Casa Corpului Didactic Cluj organizează seminarul ,,Nevoia unei baze de siguranță în adolescență: o abordare din perspectiva atașamentului'' susținut de cunoscuta doamnă profesor și cercetător Jude Cassidy, profesor de psihologie la Universitatea din Maryland și directorul Laboratorului de Psihologia Copilului și a Familiei din Maryland, Statele Unite ale Americii.
Sunt invitați să participe specialiști în dezvoltarea copilului, psihologi clinicieni, psihoterapeuți, cercetători, asistenți sociali, consilieri, profesori, specialiști care lucrează în domeniul protecției copilului, asistenți maternali, părinți și alte persoane interesate de perioada adolescenței și de teoria atașamentului.
Întâlnirea se va desfășura în data de 19 noiembrie 2016, în Cluj-Napoca, la Cluj Arena, Aleea Stadionului, Nr. 2, între orele 9:00 și 16:30.
La finalul acestei activități de formare, participanții vor primi adeverințe de participare din partea Casei Corpului Didactic Cluj.
Evenimentul se va desfășura cu traducere în limba română.
Taxa de participare se va achita în contul indicat în documentul anexat.
Puteți completa formularul de înscriere accesând link-ul: http://atasament.ro/evenimente/1/jude-cassidy/
Persoane de contact: Oana Budacu (0742042180) / Andreea Peca (0742019045) - Cluj Napoca; 0254 232 452 - CCD Hunedoara.