Înscrieri la programul ,,Management educațional''
15.12.2016, 3290 vizualizări, 0 voturi
CCD Hunedoara va desfășura, în perioada 27 decembrie 2016 - 16 ianuarie 2017, programul ,,Management educațional'
Casa Corpului Didactic Hunedoara va desfășura, în perioada 27 decembrie 2016 - 16 ianuarie 2017, programul ,,Management educațional'' - C82, cu durata de 90 de ore (25 de credite), din oferta de formare pentru anul școlar în curs.
Programul se adresează tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care doresc să dobândească sau să-și dezvolte competențele manageriale în domeniul educațional, al comunicării școlare, al proiectării și implementării strategiilor de dezvoltare organizațională.
Prin activitățile teoretice și practice propuse, cursanții vor exersa secvențe de lucru specifice, precum: elaborarea strategiei de dezvoltare a instituției educaționale; fundamentarea viziunii, misiunii și obiectivelor strategice ale unei organizații; implementarea și gestionarea schimbărilor strategice la nivelul organizației; identificare a elementelor culturii organizaționale; dezvoltarea abilităților de leadership, comunicare și muncă în echipă.
Costul programului în valoare de 380 lei va fi achitat cu ocazia prezentării la prima sesiune de formare.
Doritorii se mai pot înscrie la program, în limita locurilor disponibile în grupele de formare, până miercuri, 21 decembrie 2016, pe adresa: ccd_deva@yahoo.com, menționând: numele și prenumele, școala, numărul de telefon, adresa de email. (subiect: ,,Management educațional'' - C82).
Detalii privind calendarul activităților vor fi comunicate direct cursanților, în timp util.
Informații suplimentare: tel. 0254. 232. 452.