Resurse Educaționale Deschise - invitație
18.01.2018, 2770 vizualizări, 0 voturi
CCD Hunedoara primește materiale de învățare RED (Resurse Educaționale Deschise).
Revenim cu informația transmisă de către CCD Hunedoara prin adresa cu numărul 1004/20.11.2017, prin care vă informăm că Ministerul Educației Naționale sprijină demersul de realizare a unui spațiu virtual de organizare a resurselor educaționale deschise, realizate de comunitatea cadrelor didactice județ.
În Uniunea Europeană și implicit în România, conceptul de Resurse Educaționale Deschise (RED) este din ce în ce mai prezent în strategiile privind dezvoltarea sistemelor educaționale și în programele de sprijinire a calității actului educațional, precum și în cele care privesc asigurarea accesului elevilor, profesorilor părinților la materiale educaționale de calitate.
Resursele Educaționale Deschise (RED) sunt resurse de învățare care sunt utilizabile, adaptate la nevoile specifice ale procesului de învățare, și pot fi utilizate gratuit.
În acest sens, vă rugăm să diseminați în rândul cadrelor didactice din unitatea dumneavoastră, posibilitatea de a elabora materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente, demonstrații, ghiduri pentru profesori, alte materiale educaționale cum ar fi articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară și cât cea extracurriculară.
Aceste propuneri de materiale vor fi încărcate în spațiu virtual (site-ul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara) ca apoi să folosite de către toți actorii actului educațional.
Cadrele didactice care vor propune materiale educaționale proprii, în format electronic, vor completa o fișă de identificare (fișa se poate descărca de pe www.ccdhunedoara.ro, secțiunea RED). Fișa împreună cu materialul elaborat (salvat pe suport extern CD/DVD, flash) va fi depusă la sediul CCD Hunedoara, zilnic în programul de lucru:
* Luni-Joi, Interval orar: 8-16:30, Camera 109, clădirea ISJ Hunedoara
* Vineri, Interval orar: 8-14:00, Camera 109, clădirea ISJ Hunedoara
Evaluarea și selectarea resurselor se va realiza în cadrul consiliilor consultative de specialitate.
Procesul de evaluare și selecție se va derula cu ritmicitate, respectând o procedură elaborată în acest sens.
IMPORTANT! Cadrele didactice care vor pune la dispoziție materiale suport în programul RED vor beneficia de adeverință eliberată de către CCD Hunedoara.
Mai multe detalii privind derularea programului RED le puteți consulta la adresa www.ccdhunedoara.ro, secțiunea RED.
INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL
Prof. dr. Maria ȘTEFÄ‚NIE
DIRECTOR
Prof. Adriana ALMÄ‚ȘAN